|
|
Minunile lui Isus: Intervenţia Supranaturala în lume naturala
Minunile sînt evenimente în lumea reală duse prin intervenţia supranaturală.În toată Biblia minunile sînt făcute de Dumnezeu să reprezinte puterea divină şi autoritatea Sa asupra omul şi natura.Din cînd în cînd Dumnezeu împuterniceşte urmaşii lui ca să faca minuni care validează comisiunea lor ca învaţatori şi scriitori în numele lui. În scrierile Evangheliei din Noul Testament Isus a făcut minuni ca să îndeplinească profeţiile Vechiului Testament şi să confirme deitatea Lui.
Minunile lui Isus
Minunile lui Isus sînt descrise cu patru cuvinte creceşti în Biblia. Semeion (semn), Erga (lucrare), Dunameis (mare lucrare) şi Terata (minune). Deoarece mimunile sînt în afară explicaţia materială şi matematica oameni nu pot să se laude pe seama lor. De aceea prin definiţie minunile declară prezenţa, autoritatea, puterea şi gloria Dumnezeului Atotputernic.
Suspendarea sau încălcarea legilor fizice implicate în minunile Bibliei nu este diferit de ceea ce mărturisim in viaţa de zi. Acestea sînt forţe inerente naturii care reprezintă legile fizice, chimice şi formule matematice de asemenea forţele voliţionale care interacţionează sau intercalate pe cele naturale. De exemplu legea gravităţii care ţine o piatra de pamănt nu este suspendată sau încalcată cînd un băiat care contracţează gravitatea prin aplicarea mai mari forţe fizice să înlature piatra. De asemenea conceptul logic este adevărat cînd marturisim umblarea lui Isus pe apa sau transformarea apei în vin. El pur şi simplu aplica o forţa volatilă dinafara de ceea ce noi ştim ca legi naturale în cele patru dimensiuni materiale.
Practic legile şi formulele pe care se bazează universul complex au fost interpretate de oameni care au trăit în aceiaşi univers. Ipoteza universala a omenirii este ca legile şi formulele inerente în Universul au fost create şi sunt sub controlul exclusiv a universului natural propriu zis. O data cînd stabilim potenţialul pentru dimensiunea supranaturala prin forţele naturii care pot fi văzute şi cunoscute, noi considerăm posibilitatea unui fenomen ca minunea.Mulţi oameni de ştiinţa resping minunile Biblei pentru că nu pot aplica teste ştienţifice ca observare şi aplicare. Cu toate acestea un miracol ca învierea lui Isus este prin definiţie un caz făra precedent.Nici un om de ştiinţa nu poate să reprodice acest eveniment în laborator. Prin urmare ştiinţa nu poate fi ultimul cuvînt în ceea ce priveşte credibilitatea istorica a minunile Bibliei.
Ca toate celelalte evenimente istorice credibilitatea minunilor biblice trebuie să fie vazută în conformitate cu normele standarte de evidenţa, cantarind factori ca veridicitatea explicările înregistrate şi credibilitatea martorii minunilor. Cu mai multa investigare serioasă găsim ca martorii minunilor lui Isus sînt competenţi şi sînt de încredere.În primul rînd mulţi dintre martori au fost înca în viaţa cînd au scris versiunea care a fost publicată şi distribuită. Acum noi ştim ca destul de scurta perioda este între minunile făcute de Isus şi scrierea versiunii Evangheliei. Această perioda nu a fost suficient de lunga ca să permite dezvoltarea de mituri.Mulţi martori au fost înca in viaţa ca să corecteze orice neadevărata sau legendara versie a minunilor.De asemena martorii minunilor au fost pur şi simplu oameni de caracter. Datele istorice arată că apostoli şi mulţi dintre ucenici au fost consideraţi martori credibili şi fiabil.Toţi dintre aceşti martori au fost dispuşi să renunţe la viaţa lor decît să se lepede de marturia lor. Au fost şi mulţi martori ostili spre viaţa şi minunile lui Isus. Textele arată că nici unul dintre lideri religioşi evrei nu au disputat minunile pe care au văzut. Mai mult ei au privit minunile lui Isus ca o ameninţare şi au depus effort să oprească lucrarea publica unde Isus facea minuni.
Minunile lui Isus-decideţi pentru voi înşiva
Minunile lui Isus nu pot să fiu luate ca nişte prezumţii ştiinţifice dacă stabilim că existenţa supranaturala a Creatorului este posibila.Dupa ce vom accepta posibilitatea de Dumnezeu, fiecare caz de minune trebuie să fie judecat ca un eveniment istoric, bazat pe legile standarte a evidenţei marturilor. Minunile lui Isus sînt opuse cu experienţele secolul 21lea, dar nu înseamna că n-au fost opuse experienţei celor care au marturisit acom 2000 de ani.Astăzi noi credem în nenumarate facte şi evenimente afară experienţei noastre, doar bazate pe marturia credibila şi relabila a altora.
Cerceteaza mai multe evidenţe acum!
Iti place aceasta informatie? Ajuta-ne, impartasind-o cu altii folosind butoanele de social media de mai jos. Ce este aceasta?
Urmareste-ne:
| |
English
|
Social Media | |
|
| |
Urmareste-ne:
Impartaseste-ne:
|
|
| Cine Este Isus? | |
|
| |
|
Rugaciunea lui Isus
Minunile lui Isus
Minunile lui Isus
Rastignirea lui Isus Cristos
Invierea lui Isus
Isus Cristos
Rastignirea lui Isus
A doua venire a lui Isus
Invierea lui Isus
Material Suplimentar De Explorare...
|
| Perspectiva Stiintifica | |
|
| Perspectiva Filosofica | |
|
| Este Biblia Adevarata? | |
|
| Cine Este Dumnezeu? | |
|
| Religiile Lumii | |
|
| Crestere in cunoasterea | |
|
| Probleme frecvente | |
|
| Provocarile vietii | |
|
| Recuperare | |
|
|
|
|
|